Aceştia inspectează mai multe pepiniere de producere a materialului săditor din R. Moldova,
Experţii au drept sarcină inspectarea locului de producere a materialului săditor cu prelevarea mostrelor, destinat exportului în Federaţia Rusă. În prima zi de lucru ei sa-u deplasat în raionul Briceni, unde-s fondate cele mai multe pepiniere de creştere a materialului săditor pentru livezi şi plantaţii de pomuşoare.
La faţa locului, membrii grupului de lucru în frunte cu Adjuncta Şefului Direcţiei „Rosselhoznadzor” pentru regiunile Oriol şi Kursc, Olga Krasovsacaia, au avut o întrevedere cu Directorul General ANSA, Gheorghe Gaberi. În discuţie a fost abordat subiectul perspectivei de conlucrare în domeniul respectiv, dat fiind posibilităţile în creştere de producere şi export a materialului săditor în Republica Moldova şi orientarea agricultorilor din Rusia spre extinderea livezilor de pomi fructiferi.
Timp de o săptămână experţii din Federaţia Rusă vor inspecta pepinerele din 25 de gospodării agricole din diferite regiuni ale ţării, urmând apoi să prezinte rezultatele investigaţiilor şi acordrea dreptului de export întreprinderilor, care respectă cerinţele şi standardele de creştere a pomilor altoiţi şi a butaşilor de viţă de vie.
De menţionat că în timpul apropiat, la invitaţia ANSA, în Republica Moldova se va deplasa un alt grup de experţi de la „Rosselhoznadzor”. În conformitate cu practica internaţională, ei urmează să se documenteze cu procesele de creştere producţiei vegetale în plantaţiile agenţilor economici, care intenţionează să exporte fructe, struguri şi legume pe piaţa Federaţiei Ruse.
Amintim că Federaţia Rusă a impus embargo la importul de fructe, legume, vinuri şi alte produse din R. Moldova în vara anului 2014, în preajma şi după semnarea de către R. Moldova a Acordului de asociere cu UE. Ulterior, Moscova a permis accesul pe piaţa rusă a unor produse din Găgăuzia, Transnistria şi ale câtorva companii vinicole din R. Moldova.