”Festivalul Peștelui” se va desfășura în satul Nimoreni, raionul Ialoveni
Scopul festivalului este de a promova alimentaţia sănătoasă, în special a consumului de peşte, care este cel mai sănătos aliment din categoria cărnurilor. Unul dintre obiectivele manifestației constă şi în promovarea valorilor și a specificului local, cu raportare la gastronomia tradițională.
Toţi iubitorii de peşte sunt aşteptaţi să participe la eveniment. În cadrul acestuia vizitatorii vor avea oportunitatea să savureze bucate din pește pregătite, inclusiv, la fața locului, după rețete tradiționale, şi să procure peşte proaspăt chiar din iazurile localităţii.
Programul festivalului include: prezentarea expoziţiei de bucate variate preparate în exclusivitate din peşte (ciorbă din pește, pește la grătar, pește prăjit cu mujdei și mămăliguță…), demonstraţii de gătit, workshopuri tematice, meșteșugărit, concursuri cu premii, pescuit, muzică şi agrement etc.
Evenimentul este organizat de Asociația Obştească ,,BAȘTINA-NIMORENI”. ”Festivalul Peștelui” este la prima sa ediție, organizatorii își propun ca acesta să devină o frumoasă tradiție a satului Nimoreni.