Sindicaliştii din educaţie

FLASH// Sindicaliştii din educaţie nu vor renunţa la proteste

Corina Bezer

„Dorim egalarea salariilor pentru prima categorie de salarizare a reţelei tarifare unice de mărimea minimului de existenţă. E foarte puţin salariul minim în sectorul bugetar şi nu a fost majorat de la 1 octombrie 2014. Este un salariu mizer, iar salariaţii primesc la noi de la 1000 la 1240 de lei”, a declarat Nadejda Lavric, vicepreşedintele Sindicatelor Educaţiei şi Ştiinţei.

Printre revedincările sindicaliştilor se mai numără majorarea indemnizației unice acordate tinerilor specialiști din ramură la plasarea în câmpul muncii, recalcularea anuală a cuantumului pensiilor pentru pensionarii încadrați în câmpul muncii și majorarea cuantumului burselor de studii cu 20%. „Noi, în sistem, avem o majorare de la 1 septembrie în fiecare an, dar e prea puţin. Majorarea de la 1 septembrie care a fost în anul trecut a fost numai de 8,6%. În 2015 a fost o majorare cu numai 3%. Este foarte mic acest procent. Iată de ce noi cerem o majorare mai esenţială”, a adăugat Nadejda Lavric pentru Liber TV.

La rândul său, Ministerul Educaţiei spune că susţine revendicările sindicaliştilor din învăţământ şi va încerca să găsească resursele financiare necesare pentru a majora salariile. „Căutăm bani din sistem şi din afara sistemului pentru a putea răspunde revendicărilor sindicaliştilor. Ele sunt pe bune, adică salariile din sistemul educaţiei şi aici mă refer la personalul nedidactic sunt extrem de mici, noi înţelegem această situaţie”, a declarat Cristina Boaghi, viceministru al Educaţiei. 

În acelaşi timp, prim-ministrul Pavel Filip a dispus crearea unui grup de lucru, care, de comun acord cu sindicatele și alte instituții, va găsi soluţii eficiente pentru fiecare problemă în parte, dar și va face propuneri de reformare a sistemului de salarizare pentru toți bugetarii.