Salubrizare Cimitirul Eroilor

(FOTO) Mobilizare la Cimitirul Eroilor Români din Chișinău. Mai mulți reprezentanți ai Platformei DA au salubrizat locul de veci al ostașilor

Corina Bezer

„Ceea ce am găsit aici este un adevărat dezastru și nu înțeleg cum unii locuitori ai capitalei noastre pot să-și permită să arunce chiar și deșeurile menajere într-un cimitir. Am adunat saci și saci de gunoaie și i-am încărcat într-o mașină pusă la dispoziția noastră de Regia Autosalubritate”, a declarat Andrei Năstase pe facebook. 

Salubrizare Cimitirul Eroilor

Totodată, Andrei Năstase a declarat că problema Cimitirului Eroilor de pe bulevardul Decebal din capitală va ajunge pe agenda Consiliului Municipal Chișinău. 

„Vom ieși cu o inițiativă în Consiliu privind Cimitirul Eroilor, așa cum au făcut-o și colegii mei din Parlament, Maria Ciobanu, Vasile Nastase, Igor Munteanu, care au o preocupare deosebită pentru acest monument istoric, și împreună, vom soluționa această problemă litigioasă. Cimitirul Eroilor trebuie să rămână un loc sacru, locul de veci al eroilor și suntem obligați să le respectăm memoria”, a punctat Năstase.

La rândul său, președintele Asociației „UNIREA-ODIP”, Vlad Bilețchi, care a demarat, în 2018, o campanie de salvare a cimitirului, a salutat inițiativa.

„Bravo! Ne bucurăm să vă vedem la Cimitirul Eroilor! Împreună, printr-un efort conjugat putem restabili Gloria și Onoarea ostașilor căzuți pe câmpul de luptă cu moarte de erou”, a scris Bilețchi pe facebook. 

Salubrizare Cimitirul Eroilor

Salubrizare Cimitirul Eroilor

Salubrizare Cimitirul Eroilor

La Cimitirul Eroilor Români de pe bulevardul Decebal din Chișinău sunt înhumați 1645 de ostași, printre care 431 români căzuți în primul război mondial și 96 militari români căzuți în al doilea război mondial.

 În 2018, Asociația „UNIREA-ODIP” a început un amplu proces de restaurare, care însă a fost împiedicată. 

În ultima perioadă, situația dezastruoasă din Cimitirul Eroilor Români a îngrijorat societatea civilă, care a făcut apel la autorități să întreprindă cele necesare pentru protecția cimitiruluil. Autoritățile ridică însă din umeri, spunând că terenul pe care se află astăzi Cimitirul este în proprietatea privată a unei companii străine, care a cumpărat lotul de pământ în anul 2006. Tranzacția ar fi fost ilegală, or, cimitirele nu pot fi privatizate. 

Salubrizare Cimitirul Eroilor

Salubrizare Cimitirul Eroilor