Gg

„- Îmi dai 700 de euro și eu închid treaba”. Convorbiri ale polițiștilor de frontieră reținuți astăzi, făcute publice de SPIA

Corina Bezer

În cadrul investigațiilor a fost constatată admiterea și a altor ilegalități, iar unul dintre angajații IGPF personal ar fi oferit contra unei sume de bani teste false de Sars-CoV-2 cu rezultatul negativ persoanelor care traversau acest punct al frontierei de stat, precum și ar fi facilitat traversarea frontierei în mod ilegal a unui minor, în lipsa procurii.

Ca rezultat al perchezițiilor, au fost reținuți 4 angajați din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și o persoană civilă, fiind preluate mijloace probatorii ce demonstrează complicitatea acestora.

La această etapă sunt desfășurate acțiuni de urmărire penală și de investigație, pentru a stabili alte circumstanțe, precum și identificarea altor persoane implicate în comiterea acestor infracțiuni.

Este de menționat, că potrivit datelor oficiale, de la începutul anului 2021 și până în prezent, prin punctul de trecere a frontierei de stat „Sculeni-Sculeni” au traversat peste 600 mii persoane.

Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă închisoare de la 5 la 10 ani, cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 unități convenționale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.