(INVITAŢIE LA MEDITAŢIE) Stând de vorbă cu sufletul…
De câte ori, trecând grăbit prin astă lume, în gândurile tale de ființă superioară s-au regăsit și alte persoane, acele persoane care îți locuiesc inima, îți șterg lacrima, îți zâmbesc? Acele persoane pe care le vezi pentru prima dată, dar pe lângă care îți trece viața?
De câte ori, trecând grăbit prin astă lume ai conștientizat că te vei trece și nu ți-a fost teamă să-ți pierzi umbra chiar dacă-i zi de primăvară?” Știi, toate trec și va trece și clipa în care îți vorbesc, însă va rămâne amintirea, deci încearcă să-mi oferi șansa, mai fă-ți un pic de rabdare să mă asculți, pentru că vreau să știu:
”De câte ori, trecând grăbit prin astă lume, ai încercat să respiri, nu pentru a exista, ci pentru a simți…pământul sub picioare, orizontul din fața ochilor și cerul deasupra capului?
De câte ori, trecând grăbit prin astă lume ai încercat să te uiți în spate, să-ți amintești de unde vii, să vezi unde ai ajuns și ce lași în urmă, să te-ntrebi unde mergi, să admiri stelele fără să te gândești ce-ți pregătesc?
Și totuși…De câte ori, trecând grăbit prin astă lume ai zis că banii nu contează, dar te-ai aplecat să ridici acei 50 de bani pe care i-ai scăpat jos, pentru că ai muncit pentru ei și tot pentru ei ai stat până dimineața la serviciu, în timp ce erai așteptat acasă?
De câte ori, trecând grăbit prin astă lume, ai uitat să spui cu emoție ”Te iubesc!”, ”Îți mulțumesc!”? Știi că văd în ochii tăi că ai vrut să le spui, ba chiar să le cânți fericit, să le strigi lumii, dar…ai uitat, ai uitat pentru că erau lucruri mai importante de făcut, cuvinte mai ”aducătoare de venit ” de zis!
Și, apropo…De câte ori, trecând grăbit prin astă lume, ai trecut, ai trecut, pur și sim-plu ai tre-cut pe lângă toate, pe lângă toți, peste toate, prin toate? Nu apleca capul, știu că îți amintești, nu ai avut cum să uiți, privește-mă în ochi! Ce culoare au ochii ultimei persoane cu care ai vorbit? Despre ce ați vorbit? Cine era ea? Cine ești tu?
Răspunde-ți, te rog, sincer…De câte ori, trecând grăbit prin astă lume, te-ai uitat în oglinda apei, te-ai întrebat cine ești, ți-ai comparat realizările cu pietrele?
De câte ori, trecând grăbit prin astă lume, ți-ai făcut timp să încerci să înțelegi, doar să încerci…să exiști fără să te compari, să trăiești fără să regreți și să-ți imaginezi cum va suna numele tău pe buzele copiilor?
De câte ori, trecând grăbit prin astă lume, căutându-te, ai încercat toate rolurile, măștile, mănușile posibile, te-ai împiedicat, ai căzut, te-ai pierdut?
De câte ori, trecând alene prin astă lume, ai uitat să te grăbești? De câte ori te-ntreb și tot nu mi-ai răspuns, de câte ori mă-ntreb, și tot nu mi-am răspuns!
