Judecător din Rezina, lipsit de imunitate
Din materialele procurorilor rezultă că, în luna mai 2010, respectivul magistrat a aplicat în mod ilegal prevederile legale cu privire la amnistie şi a redus cu ¼ (adică 3 ani 5 luni şi 4 zile) perioada neexecutată a pedepsei aplicate interlopului Vitalie Proca. De notat că, ultimul fusese condamnat pentru infracțiuni excepțional de grave, comise cu o deosebită cruzime, în prezența unui copil minor şi soldate cu decesul a două persoane.
De asemenea, în septembrie 2010, același judecător de instrucție l-a elibererat condiţionat de pedeapsa penală, înainte de termen, pe acelaşi condamnat, pe termenul neexecutat de 4 ani, 1 lună şi 18 zile, cu stabilirea obligaţiunilor prevăzute de normele codului de executare.
După eliberarea nefondata a condamnatului Vitalie Proca, în perioada în care urma să-și ispăşească pedeapsa stabilită de instanţele naţionale, acesta a comis o serie de infracţiuni deosebit de grave pe teritoriul altor state (26 noiembrie 2012 – tentativă de omor pe teritoriul României, fiind condamnat recentdefinitiv de Curtea de Apel Bucureşti la 21 ani 8 luni închisoare; 20 martie 2012 – tentativă de omor pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii comis asupra cetățeanului Federației Ruse, Gherman Gorbunțov).
Respectivul proces penal a fost declanşat de procurori ca urmare a actului de autosesizare vizînd presupusele acţiuni ilicite, comise de către respectivul judecător, iar odată eliberat acordul CSM, Procurorul General interimar urmează să pornească în privinţa magistratului vizat urmărirea penală.