La Costuleni va fi organizată o tabără spirituală pentru tineri
Potrivit unui comunicat, tabăra va avea loc la Mănăstirea “Sfinții Mucenici Adrian și Natalia” din localitatea Costuleni, raionul Ungheni.
Fiecare zi, din cadrul taberei va începe și se va termina cu rugăciune. În programul taberei se includ activități în echipă, sesiuni spirituale, întreceri sportive, conferință și atelier de confecționare a brățărilor.
Cei peste 180 de tineri, cu vârsta cuprinsă între 14-25 de ani, vin din 15 parohii ale Mitropoliei Basarabiei ce activează în localitățile: Costuleni, Florițoaia, Cetireni, Bogheni, Romanovca, Sadova, Hîncești, Crasnoarmeiscoe, Chișinău, Hîrbovăț, Coșcalia, Căușeni, Hagimus, Soroca, Fetești.
IPS Petru, Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor spune că:
”Prin această tabără se încearcă implicarea și încurajarea tinerilor de a dezvolta dialogul și colaborarea între parohiile Mitropoliei Basarabiei și tânăra generație. Astfel, ghidați fiind de valorile ortodoxiei, tinerii au oportunitatea de a-și exprima părerile și nevoile lor. Cu ajutorul activităților din atelierele planificate, participanții vor explora propriile resurse creative. Grație acestei tabere se va îmbunătăți lucrul Bisericii cu tinerii din parohii. Rugăm pe Bunul Dumnezeu să binecuvânteze această tabără cu bun început, să semene în inimile tinerilor Duhul adevărului și al sfințeniei și să încununeze activitățile preoților cu har”.
Anul 2016 a fost binecuvântat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române – an al educației religioase a tinerilor.