Mai multe focare de vegetație aprinsă au fost lichidate de către pompieri
Conform informațiilor operative, salvatorii au lichidat incendii pe o suprafață de peste 93 ha de vegetație în mai multe localități din raioanele Cahul, Ștefan Vodă, Anenii Noi, Căușeni, Glodeni, Cantemir, Drochia și UTA Găgăuzia.
În localitatea Rasvet, raionul Strășeni pompierii au lichidat focare de ardere pe o suprafață de 70 ha de teren cu iarbă, iar în apropiere de satul Coșcalia, raionul Criuleni, au ars 8 ha de miriște. În acest context, Serviciul Situații Excepționale al MAI atenționează asupra respectării regulilor antiincendiare. Mai mult, pompierii avertizează că în condiții de temperaturi ridicate, orice sursă de aprindere în preajma lanurilor cu cereale, sau a masivelor forestiere poate genera incendii.
Reamintim că conform Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în perioada 12-16 iulie, pe teritoriul țării există pericol excepțional de incendiu.