...

Mai multe oportunități de angajare în câmpul muncii pentru cetățenii moldoveni din Franța

Elena Mudrâi

 Ministrul MMPSF, Stela Grigoraș, a declarat că semnarea acestui acord bilateral de colaborare între cele două țări face parte din programul de activitate al Guvernului pentru anii 2016-2020.

„Ne propunem ca acest acord de parteneriat să stimuleze întoarcerea voluntară a cetățenilor acasă prin oferirea mai multor oportunități de suport: dezvoltarea unei afaceri, integrarea în câmpul muncii prin susținerea incluziunii sociale a acestora. Avem ferma convingere că acest acord va duce la extinderea unor practici similare de colaborare cu alte state, unde sunt înregistrați un număr mare de moldoveni.”, a susținut Stela Grigoraș.

La rândul său, directorul general al Oficiului Francez pentru Imigrare și Integrare, Didier Leschi, a menționat că autoritățile franceze vor depune tot efortul pentru a îndeplini cu succes acest acord de colaborare, care este binevenit pentru ambele părți.

Intenția noastră este să ajutăm cetățenii străini care au contribuit la dezvoltarea țării noastre, să se întoarcă la ei acasă și să aibă posibilitatea de a se reintegra în societate mult mai ușor. Cunoștințele acumulate peste hotare vor putea să le aplice în activitățile sau afacerile pe care le vor dezvolta în țara lor. Este un acord care va aduce profit ambelor țări iar suportul pe care îl acordăm celor care doresc să se întoarcă va permite și schimbul de experiență moldo–francez de diferită natură între aceste două țări”, a spus Didier Leschi.

În acest context, oficialul a mai precizat că în prezent, atât autoritățile franceze, cât și cele de la Chișinău „nu dispun de date exacte despre câți cetățeni moldoveni muncesc în Franța. Acest parteneriat va oferi posibilitatea creării unei baze de date comune și identificarea tuturor cetățenilor care muncesc legal sau ilegal”.

 Din 2003, Oficiul Francez pentru Imigrare și Integrare a susținut peste o mie de proiecte ce țin de reintegrarea cetățenilor moldoveni din Franța, care s-au întors la baștină.