De Ultimă Oră

(DOC) ULTIMA ORĂ! Căldura centralizată s-ar putea scumpi semnificativ în Chișinău și Bălți. Ce preț ar putea plăti consumatorii finali

Termoelectrica cere majorarea tarifului pentru căldură în Chișinău. Astfel, noul tarif ar putea fi 2564 de lei/Gcal, cu 740 de lei mai mult, decât în pr…

Actualizat acum 10 ore

Paște Fericit

Mii de credincioşi au preluat Focul Haric, adus pentru a paisprezecea oară de la Ierusalim

Corina Bezer

Delegația Bisericii Ortodoxe din Moldova, în frunte cu ÎPS Mitropolit Vladimir, care a mers la Ierusalim pentru a lua Sfînta Lumină, a fost întîmpinată de către Președintele Republicii Moldova Nicolae Timofti, Președintele Parlamentului Andrian Candu, Prim-ministrul Pavel Filip, precum şi de numeroși preoți și credincioși veniți din toate colțurile ţării, informează Moldpres.

„Acest foc este adus ca o binecuvîntare cerească pentru a-l împărţi în fiecare biserică, mănăstire şi casă din Republica Moldova”, a menţionat Mitropolitul.

Lumînările cu care se ia Lumina de la preot în noaptea Învierii nu se aruncă, ci se aprind în faţa icoanei, în caz de supărare mare, la necazuri sau cînd omul se află în mari dificultăţi. Se spune că lumina acestora este mai aproape de rai decît orice altă lumină.

Focul este considerat una dintre cele mai mari minuni ale creştinilor Bisericii Ortodoxe. Are loc în fiecare an, în acelaşi mod şi în acelaşi loc. Lumina Sfîntă apare numai la invocaţia Patriarhului Ortodox.