Despacito” a devenit în scurt timp hit în toată lumea şi se află în continuare în topurile din Statele Unite, Marea Britanie şi Australia. Este vorba de prima piesă în limba spaniolă, după Macarena, care a ajuns pe primul loc în topul Billboard Hot 100.
Melodia iniţială a fost lansată în ianuarie şi a urcat rapid în topurile muzicale din Europa şi America Latină. Cu toate acestea, în topurile din SUA a ajuns abia în forma remixată, în colaborare cu Justin Bieber. Când melodia a fost postată pe YouTube, a adunat 20 de milioane de vizualizări în primele 24 de ore, marcând cel mai puternic debut muzical al anului, pe YouTube.