Militarilor din Armata Națională li se interzic concediile și vizitarea de către rude
Decizia respectivă a fost luată în legătură cu creşterea sezonieră a numărului de infecţii acute ale căilor respiratorii, dar şi ca urmare a depistării primului caz de infectare cu coronavirus de tip nou în Republica Moldova.
Potrivit şefului Inspectoratului Militar, colonel Victor Pîrţînă, în scopul prevenirii virusului de tip nou COVID-19, specialiştii din subdiviziunile medicale ale Armatei desfăşoară şedinţe de informare pentru efectivul în termen şi pe contract din toate garnizoanele cu distribuirea broşurilor informative.
Totodată, au fost pregătite mijloace de protecție individuală (costume de unică folosință, ochelari de protecție, măști, bahile, costume chirurgicale), pentru a fi distribuite în unităţi şi instituţii medicale.