Explozie sectorului Rascani

Pavel Filip, în vizită la blocul afectat de explozie: “Rudele celor decedați vor primi compensații bănești”

Ana Maria Madan

Șeful Executivului a rugat ca expertiza tehnică a blocului să fie făcută cât mai repede, pentru reconstrucția clădirii. ”Construcţia permite să fie reabilitată. Vor veni echipe speciale, în paralel se face o expertiză tehnică, iar clădirea va fi reconstruită. În decursul zilei, se va face expertiza tehnică, să vedem starea celorlalte apartamente. Vor intra specialiştii, care vor determina dacă este vreun pericol. Nu ne putem asuma încă o situaţie de acest gen. Până atunci, poliţia va asigura paza, ca să staţi în siguranţă şi linişte”, le-a spus Pavel Filip oamenilor.

Filip

În curtea blocului a fost instalat un cort al salvatorilor, în care va fi statul major al operațiunii de intervenție. ”Acum, în cortul dat, va fi creat statul major, cei care vor avea nevoie să intre în apartament pentru acte sau altceva, cu un pompier veţi merge în locuinţă. Când avem o decizie că vă permite să intraţi, eu primul voi intra şi voi vedea”, le-a spus locatarilor șeful salvatorilor, Mihai Harabagiu.

Tot aici vor veni și funcționari de la Agenția Servicii Publice, ca să-i ajute pe oameni să-și reperfecteze actele pierdute sau distruse în urma exploziei. ”Sunt lucruri prioritare, vor fi ajutoare financiare pentru decedaţi, câte 50 de mii de lei. Noi vom restabili blocul şi pierderile pentru bunurile agonisite de oameni care au rămas cu nimic. Cât ţine de acte, este simplu, iată aici va fi statul major, voi da indicaţie să vină cei de la Agenţia Servicii Publice şi le vor perfecta gratis. Important e să ştiţi că aici veţi găsi răspuns la orice întrebare”, a precizat Pavel Filip.

explozie rascani