gaudeamus

Pe locul cinematografului Gaudeamus ar putea să apară două blocuri de locuit

Veronica Vacari

Pe clădirea cinematografului a apărut un afiș în care se anunță despre ridicarea a două blocuri de locuit. Lucrările de construcție sunt preconizate pentru vara anului curent și urmează să se încheie în anul 2018.

Potrivit protv.md, proprietarul cinematografului susține că lucrările vor începe abia după ce vor obține autorizarea de construcție.

Sunt două blocuri care formează o curte interioară și cu spațiile aferente care să asigure tot ce este necesar, inclusiv o parcare subterană, pentru că sunt 14 nivele, susține viceprimarul Nistor Grozavu.

La parterul blocurilor noi sunt priconizate oficii, magazine și două săli de cinema. 

Totodată, viceprimarul susține că pentru început, trebuie să realizeze câțiva pași importanți: să desființeze mai întâi cinematograful existent, mai apoi să obțină un certificat de urbanism, iar mai apoi să organizeze și unele dezbateri publice pentru a vedea părerea locuitorilor.