Anunțul a fost făcut, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă,de ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, directorul interimar al Departamentului instituțiilor penitenciare, Igor Guja, și autorii proiectului, Mihai Fusu și Luminița Țâcu, de la Centrul de arte Coliseum.
În debutul conferinței, ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, a invitat presa la spectacol, menționând că acesta semnifică o schimbare de abordare față de deținuți, inclusiv cei condamnați pe viață, din partea sistemului de drept și a societății. „Terapia prin artă permite deținuților să reflecteze asupra vieții, asupra deciziilor luate, ajutându-i astfel să se reabiliteze”, a declarat Vladimir Cebotari.
„Asigurarea unor programe de reabilitare individualizate, diverse și eficiente, pentru deținuții din custodie este o prioritate a modernizării sistemului penitenciar”, a declarat, în cadrul conferinței,Igor Guja, șeful interimar al Departamentului instituțiilor penitenciare, partenrrul principal al proiectului teatral.
„Acest spectacol încununează primul proiect de terapie prin teatru ce vizează deținuții pe viață din Moldova. Sperăm că asemenea programe vor deveni o normalitate pentru penitenciarele din Moldova”, a declarat Mihai Fusu, directorul centrului de arte Coliseum. Centrul realizează proiecte de teatru social în penitenciarele moldovenești din anul 2009. Împreună cu regizoarea proiectului, Luminița Țâcu, acesta a invitat jurnaliștii să reflecte evenimentul și să lanseze un dialog în societate privind reabilitarea persoanelor din detenție.