(REPORTAJ) „Orășelul Antigenocid” din fața Curții Constituționale

În fața Curții Constituționale pot fi observate trei rulote sau ”căsuțe” precum le zic ”locatarii” acestora. 

Am mers pe lângă rulote, iar protestatarii au salutat echipa Liber TV primitor, au dat mâna cald fără a ști că suntem reporteri. După un oarecare timp de discuții, cineva a observat legitimația de jurnalist și a zis cu voce tare: ”PRESA!” .

Am intrat în prima rulotă, unde era îngrijit și mirosea a mâncare. Locatarii și-au scos pe masă ziarele și revistele, au început a le răsfoi și ne-au propus să servim ceai.  Aici locuiesc 4 persoane printre care Valentin împreună cu soția sa, Natalia, și Gheorghe, care a lucrat mai bine de 20 de ani în calitate de profesor.

Valentin este originar din Cahul și mi-a zis că are 50 și ceva de ani. De la el am aflat că este unul dintre fondatorii AO Centrul de Asistenţă Psihologică şi Socială „Oportunitate”. Bărbatul locuiește în rulotă de 2 săptămâni:

”Într-o zi, șefa mea de la organizație, mi-a zis că a văzut  pe internet anunțul lui Andrei Donică despre aceste rulote. Andrei m-a contactat și mi-a zis despre ceea ce vrea să facă și ne-am hotărât să nu ne reținem. Cu cât mai repede acționăm cu atât mai bine!”

Valentin își câștigă muncind bucățica de pâine și nu obișnuiește să cerșească:

Împreună cu soția mea Natalia ne ducem și  lucrăm ocazional ca să căpătăm ceva finanțe pentru a ne putea întreține. Noi nu putem să stăm cu mâna întinsă până când aceștia din Guvern sau de la Curtea Constituțională vor veni să ne dea. Ne ducem la lucrul care ne cade, nu alegem. Dacă trebuie undeva de măturat, de reparat ceva, ca de exemplu încălțămintea sau de făcut un oarecare lucru în gospodărie: de reparat o priză, o ușă, acoperișul, de tencuit,  ne-am dus, ne-am făcut cum am putut noi mai bine treaba, ne-au plătit și este banul. Astfel avem cu ce cumpăra o bucățică de pâine sau ceva de mâncare.

Dânsul a mărturisit că mereu a încercat să-și ajute aproapele, chiar și din puținul pe care îl are:

Nu sunt milionar, dar nu am ajuns cu mâna întinsă și nu am murit de foame. Prin intermediul organizației în cadrul căreia activez am ajutat foarte multe persoane, familii întregi, oameni nevoiași.

Nemulțumit de activitatea actualei guvernări, Valentin a ținut să menționeze:

Dacă reprezentanții conducerii statului ar permite oamenilor ca fiecare să aibă o ocupație, nu ar exista nici narcomani, nici bețivi, căci omul, care nu are cu ce se ocupa, în creier dacă nu îi încape binele, îi încape răul.

Despre reacțiile celor din jur la protestul lor liniștit, bărbatul a spus că:

Oamenii care trec zi de zi  pe aici sunt indiferenți, dar ei nu se gândesc la faptul că ceea ce facem este pentru întreg poporul. Lumea care se uită la știri, lumea bună ne aduce mâncare, haine. Reprezentanții Curții Constituționale nici măcar pe fereastră nu ne privesc. Poate și ne observă când intră și pleacă de la serviciu, dar o fac indiferent.  Noi, însă îi privim, iar ei se silesc repede să intre și să plece. Nu avem nici o reacție din partea lor, nici măcar să discute cu noi sau să iasă să vadă ce dorim.

Natalia, soția lui Valentin, ținea cu mâinile tremurânde o revistă și avea ochii țintiți în ea. Aceasta nu a dorit nimic să spună.

Tot în prima rulotă l-am cunoscut pe Gheorghe. Dânsul are 68 de ani și mai mult de două decenii a activat în calitate de profesor:

Am avut pregătire specială în domeniul economiei politice, după cum era această disciplină denumită pe timpul sovietic. Am primit studii în Rusia, am lucrat un timp pe specialitatea de bază, în decurs de o anumită perioadă am fost nevoit să predau istoria și științele sociale în școală, un timp oarecare am lucrat și în cadrul Institutului Pedagogic de Stat „Ion Creangă”.

În țările cu o economie de piață dezvoltată, cu tradiții de veacuri, când oamenii au nevoie de un anumit ajutor, susținere, statul nu stă nepăsător, ci se implică. Statul ar trebui să se implice în rezolvarea problemelor cetățenilor săi,  întrucât Moldova este abia la început de cale. Plănuim să stăm aici pînă se vor strânge mai mulți oameni, vom mări numărul căsuțelor pînă la 10, și dacă nicio reacție din partea Curții Constituționale nu va fi, avem de gând să mutăm rulotele în fața Guvernului și vom merge la judecată.

În rulota din mijloc locuiește o familie: cuplul Gheorghe și Veronica și fetița acestora. Cei doi sunt din raionul Edineț și au crescut  la orfelinat, iar după ce au absolvit gimnaziul, au rămas în stradă. Timp de zece ani nu au avut nici adăpost și nici minim de existență. Gheorghe și Veronica speră la o viață fericită, să-i asigure copilului lor ceea ce este mai bun, încât acesta să nu aibă soarta părinților săi.

Rulota în care aceștia locuiesc este micuță, dar dispune de pat, masă, chiuvetă, dulap, baie, cămin cu care se încălzesc. Cînd am intrat, Veronica a zis : 

Dă să-i arăt cum trăiesc săracii!

Oamenii spun că în conformitate cu articolul 47 din constituție, statul este obligat să ofere fiecărui om minimum de existență, câte 2000 de lei, dar mai mult îi frământă faptul că statul nu se preocupă de problemele oamenilor.

Statul acesta mai bine ne-ar oferi un loc de trai, nouă, săracilor, decât să fure, să își cumpere mașini scumpe, case de milioane sau să deschidă cazinouri. Oamenii mor de foame și nu au unde trăi. Pe toți trebuie de dat jos și de-i băgat la închisoare, se revolta Gheorghe.

Cei doi soți nu dispun nici de buletin de indentitate, dar nici de finanțe pentru a-l face.

Soția mea a învățat de bucătar. A încercat să își găsescă undeva de lucru, dar nimeni nu vroia să o angajeze fără buletin pentru ca l-am pierdut pe stradă. Cu toată rușinea și cu cea mai mare rugăminte, ne-am apropiat de doi bărbați și am cerut câte 130 de lei și dacă vreți să credeți, acei oameni și-au făcut milă de noi și ne-au dat suma cerută, nu ne-au respins și ne-au înțeles, iar pentru asta noi le mulțumim mult”.

La momentul de față, Gheorghe se duce ziua pe la restaurante, în subsoluri și umblă cu cerșitul. Banii pe care îi câștigă îi ajung pentru a cumpără câte ceva de mâncăre. Sunt, însă și oamenii buni la suflet care le aduc de mâncare, lucruri necesare în bucătărie, haine, încățăminte și jucării pentru fetiță.

În viața mea am lucrat la mulți oameni, doar că nu îmi dădeau banii munciți de mine, de aceea m-am gândit că o să mă duc să cer, poate cuiva i se va face milă și iată din banii pe care îi câștig mai cumpăr câte ceva. Oamenii cu suflet mare vin și ne aduc de toate. Iată azi ne-au adus mere, lapte, cratiță pentru bucătărie, linguri, furculițe”, a adăugat Gheorghe.

Eu chiar sunt bucuroasă că trăiesc în rulota aceasta. Nu trebuie să mă gândesc, cum mă gândeam înainte, unde o să dorm azi, a mărturisit Veronica.

Dat fiind faptul că în acest an vor avea loc alegerile prezidențiale, cei doi susțin: „Tare bine ar fi ca să vină acolo un om simplu, poate și sărac, principalul e ca cinstit să fie. Să aibă cap pe umeri și să nu fure de la popor așa cum fură aceștia din Parlament și din Guvern.

M-am apropiat și de fetiță, ne-am jucat, mi-a arătat pe degete că are 4 anișori și a recitat o poezie. Fetița a mai povestit că într-un timp, când locuia la bunicul său se ducea la grădiniță. Mă văzuse cum fac înregistrări la telefonul mobil și m-a rugat să îi permit să se joace ”cu motanul”- joaca ”My talking Tom” pe care o cunoștea destul de bine. 

În scurt timp, după ce ieșisem din cea de-a treia rulotă, i-am văzut pe părinții ei fumând.La întrebarea de unde are bani pentru a lua țigări, Gheorghe a zis să nu ”le întorc pe toate așa cum îmi convine și cum o fac de obicei jurnaliștii”, că el nu fumează de viață ușoră, că un pachet de țigări poate fi ușor strâns doar mergând pe drum și cerând de la oameni, și că țigara din mâna o avea din rulota din care am părăsit-o cu câteva minute în urmă.

În altă ”căsuță” locuiesc Ghenadie și Ecaterina. Ambii au crescut la casa de copii și toată viața lor au dormit prin scările de bloc și pe la cunoscuți.

Ecaterina, în vîrstă de 30 de ani, a relatat:

Trăim aici deja a treia săptămână. De la cunoscuți, soțul meu a aflat despre faptul că Andrei Donică vrea să îi ajute pe oameni și le oferă spațiu să trăiască. Eu am crescut la orfelinatul din satul Popenchi, raionul Râbnița, nu mi-am văzut niciodată părinții și nici nu știu nimic despre ei. Împreună cu soțul locuiam prin blocuri, pe străzi, unde nimeream. Era foarte greu să trăim. Plănuim să stăm aici până vom obține o locuință, căci în conformitate cu prevederile articolului 47 din Constituție, statul este obligat să ne ofere ajutor și să ne asigure un trai decent, astfel încât să avem unde trăi și ce mânca”

Ecaterina și Ghenadie au un băiat de 9 ani. Acesta locuiește în satul Nicoreni, raionul Drochia, la părinții adoptivi ai lui Ghenadie. 

Băiatul nostru învață la școală, este în clasa treia și noi nu îl putem întrerupe de la studii, dar când va termina îl vom aduce aici, fiindcă este de acord să vină să trăiască cu noi. Responsabilii pentru Protecţia Drepturilor Copilului din cadrul Primăriei doresc să ne priveze de dreptul de a fi părinte! Urmează o nouă judecată și tot se amână. În această perioadă ne sunăm copilul să vedem ce face, cum se simte. Soțul meu  lucrează în sectorul Rîșcani în calitate de paznic și are un salariu în valoare de 1900 de lei. O parte din sumă o trimitem pentru copil.

În ceea ce privește rulotele, cuplul se arată mulțumit și recunoscător:

Avem aici și mâncare, și un frigider mic, gaz, cămin cu care dacă este frig, ne încalzim. Electricitate nu avem, dar este un generator afară, care ne asigură pe vreo 2 ore cu energie electrică, să reușim cine și ce să facă, să gătim ceva și să ne încărcăm telefoanele.”

Ecaterina povestea cum unii oameni, care trec pe acolo, se interesează, îi întreabă ce fac și cu ce scop stau în fața Curții Constituționale:

Vom merge în judecată și dacă toate rezultate vor fi negative, vom ajunge până în Strasbourg, pentru că în conformitate cu legea, statul trebuie să le asigure copiilor orfani și familiilor social vulnerabile un loc de trai și să îi susțină financiar.

Activistul civic Andrei Donică, inițiatorul acestui protest a declarat:

”Scopul cel mai important este ca să obținem minimul de existență și nu numai pentru aceste persoane care la moment locuiesc în rulote, ci și pentru alți oameni. În Republica Moldova există 1 500 000 de cetățeni care nu au minim de existență și faptul dat reprezintă un genocid tacit. Consider că faptul dat este o încălcare gravă a Constituției și anume a articolului 47, unde scrie clar că statul este obligat să ia măsuri ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să îi asigure bunăstarea lui și a familiei lui, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuința, cheltuielile medicale și cele social necesare. Astăzi, în ”Orășelul Antigenocid” locuiesc 11 persoane, printre care avem și un copilaș de 4 ani, pensionari, persoane cu probleme de sănătate, orfane, care au trăit de mai mulți ani pe drumuri sau care și pe unde au putut. Prin acest gest, noi vrem să sensibilizăm opinia publică.  Dacă vă întrebați de ce stăm în fața Curții Constituționale, atunci răspunsul e simplu. Anume Curtea Constituțională garantează supremația Constituției. Pe viitor o să atacăm Instanța de Judecată, ne vom adresa pe numele Prim-ministrului, Președintelui Republicii Moldova, Președintelui Parlamentului și vom ruga să li se acorde măcar minimul de existență persoanelor care nu dispun de acesta. În caz că vom fi refuzați, începem procedura legală: intentarea dosarelor în Instanța de Judecată. Ne vom judeca în prima, a doua, a treia instanță, la Curtea Supremă de Justiție dacă va fi nevoie. După cum cunoașteți, orășelul este mobil, așa că preconizăm, în cel mai rău caz, să plecăm să locuim la Strasbourg când vom depune dosarele la CEDO. Spre exemplu, una dintre persoanele care locuiește în rulote are un salariu de 1900 de lei, iar acest fapt înseamnă că el e rob, și e mai rob decât persoanele de culoare care lucrau la plantații, de care stăpînul avea grijă unde să doarmă, ce să mănânce și ce să îmbrace, avînd grijă de sănătatea lui.

Voi face tot posibilul să mărim numărul căsuțelor până la 10 măcar. Produsele alimentare și câte ceva dintre haine sunt aduse de oamenii cu suflet mare.  Acești oameni toată viața lor au mâncat numai resturi și de aceea eu am vrut ca ei să simtă pe pielea lor ce înseamnă o gospodărie.

Contactați de Liber TV, reprezentanții Curții Constituționale au declarat:

Republica Moldova este o ţară liberă, în care dreptul la protest paşnic este un drept constituţional şi nu poate fi încălcat de nimeni. Atât timp cât oamenii protestează paşnic, fără a recurge la violenţă şi fără a perturba activitatea instituţiei, aceştia se află în câmpul legal.

Autori: Daria CĂPĂȚÂNĂ și Veronica VACARI