ss

România, grav afectată de coronavirus. Sunt confirmate 28 de cazuri

Corina Bezer

În această seară, au fost confirmate trei noi cazuri de infectare cu Covid-19. Este vorba despre trei pacienți din Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara. Unul dintre aceștia este un bărbat de 57 ani care s-a întors în cursul zilei de ieri din Italia și se afla în carantină în Arad. De asemenea, o femeie de 26 ani din Hunedoara și un tânăr de 37 de ani care este internat în Spitalul de boli infecțioase din Reșița și este contact al unei persoane pozitive.

Pentru că numărul persoanelor infectate a trecut de 25, România trece în al doilea scenariu de răspuns la coronavirus. 

„Anchetele epidemiologice vor fi mai extinse, fiindcă fiecare din aceste cazuri au contacți. Ne așteptăm la secții separate din spital care vor fi pentru coronavirus, ne așteptăm la limitarea unor intervenții chirurgicale care nu sunt absolut necesare, cele pentru niște boli cronice sau intervenții programate. Și ne așteptăm, efectiv, la un control la granița mai accentuat și pentru celelalte țări decât cele care sunt în acest moment în zona roșie sau zona galbenă”, a explicat secretarul de stat Nelu Tătaru.

Potrivit bilanțului Grupului de Comunicare Strategică, pe teritoriul României, sunt în carantină instituționalizată 107 persoane pentru care se fac verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus), scrie Mediafax. Alte 11.505 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.