Sentința prin care Platon a fost condamnat la 12 ani de închisoare, anulată
Avocatul lui Platon, Alexandru Bodnariuc, a declarat că rejudecarea va fi executată de către un alt complet de judecători, sentința fiind anulată, „ne vom afla la faza incipientă de examinare în fond”.
„Au fost admise toate apelurile, s-a casat sentința instanței de fond și cauza s-a remis la rejudecare de prima instanță. S-a constatat încălcarea dreptului la apărare: că a fost înlăturat din propriul proces, nu a dat declarații, nu a pus întrebări niciunui martor, nu a fost prezent, toate demersurile avocaților au fost respinse, în final au fost înlăturați și avocații pe contract, înlocuiți cu cei din oficiu”, a declarat acesta.
Decizia motivată va fi pronunțată la 14 februarie curent, urmând, potrivit lui Bodnariuc, traducerea, „expedierea înapoi”, astfel că rejudecarea va avea loc „spre vară”.
La 12 decembrie 2017, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, l-au condamnat pe Veaceslav Platon la 12 ani de închisoare în dosarul deschis pe numele său pentru corupere activă și escrocherie.
Platon, condamnat definitiv de Curtea Supremă de Justiție la 18 ani de închisoare, fiind învinuit de fraude bancare, a primit, în decembrie 2018, o nouă pedeapsă cu închisoarea. Atunci, CA Chișinău l-a condamnat la închisoare și în dosarul legat de „Moldasig” și cel în care este acuzat de escrocherie și corupere a unor angajați ai Detaşamentului cu Destinaţie Specială „Pantera”.
Astfel, judecătorii i-au stabilit o pedeapsă cumulativă de 25 de ani de închisoare.
În prezent, Platon este deținut în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău. Luna trecută, acestuia i-a fost redus termenul cu 565 de zile, având în vedere demersurile apărătorilor cu privire la condițiile de detenție.