Vezi cine sunt MARII CÂŞTIGĂTORI ai premiilor Grammy 2016
Cântăreţul hip-hop, Kendrick Lamar a fost marele învingător al celei ediţii a galei Grammy, fiind nominalizat la 11 categorii. Astfel, a obținut cinci trofee de la această edi’ie a premiilor Grammy, printre care și cele pentru cel mai bun album rap, cea mai bună performanță rap, cel mai bun cântec rap și cel mai bun videoclip.
Taylor Swift a primit la ediţia din acest an a premiilor Grammy trei trofee, informează Mediafax. Cântăreaţa pop-country a câştigat cel mai important premiu al galei Grammy 2016, respectiv trofeul pentru albumul anului, pentru discul său „1989”, inclusiv și pentru cel mai bun album pop vocal, tot pentru „1989”. Acesta a fost cel mai bine vândut album din lume, în 2014. Pe scenă, Taylor Swift a susţinut un discurs motivaţional:
„Fiind prima femeie care câştigă premiul pentru albumul anului de două ori la gala Grammy, doresc să le spun tinerelor: Vor fi oameni care pe parcursul drumului vostru vor încerca să vă submineze sau să profite de pe urma succesului vostru sau a celebrităţii voastre. Dar dacă vă concentraţi asupra muncii voastre şi nu lăsaţi acele persoane să vă abată de la drumul vostru, cândva, când veţi ajunge unde vă doriţi, vă puteţi uita în jur şi veţi şti că voi şi oamenii care vă iubesc v-au adus acolo. Şi acesta va fi cel mai fericit sentiment din lume”.
Cântăreţul britanic, Ed Sheeran a câştigat primele sale două premii Grammy din carieră, la categoriile cântecul anului şi cea mai bună interpretare pop solo, pentru melodia „Thinking Out Loud”, o baladă a dragostei care s-a bucurat de un succes fenomenal.
Ceremonia nu a fost lipsită de momente surprinzătoare, relatează Libertatea. Taylor Swift a avut un discurs critic la adresa lui Kanye West, iar Adele și Justin Bieber au avut probleme cu sunetul în timpul reprezentațiilor artistice. Rihanna și-a anulat show-ul, Lady Gaga i-a adus un omagiu regretatului David Bowie, iar Johnny Depp a urcat pe scenă pentru a cânta la chitară.
Principalele premii de luni la ediția a-58-a Premiilor Grammy sunt :
- Albumul anului: „1989” – Taylor Swift
- Cel mai bun artist nou: Meghan Trainor
- Cel mai bun album rock: „Drones” – Muse
- Cea mai bună interpretare rock: „Don’t Wanna Fight” – Alabama Shakes
- Înregistrarea anului: „Uptown Funk” – Mark Ronson şi Bruno Mars
- Cântecul anului: „Thinking Out Loud” – Ed Sheeran & Amy Wadge
- Cel mai bun album pop vocal: „1989” – Taylor Swift
- Cea mai bună interpretare pop solo: „Thinking Out Loud” – Ed Sheeran
- Cel mai bun album pop vocal tradiţional: „The Silver Lining: The Songs Of Jerome Kern” – Tony Bennett & Bill Charlap
- Cel mai bun videoclip: „Bad Blood” – Taylor Swift şi Kendrick Lamar
- Cea mai bună înregistrare dance: „Where Are U Now” – Skrillex şi Diplo, cu Justin Bieber
- Cea mai bună interpretare R&B: „Earned It (Fifty Shades Of Grey)” – The Weeknd
- Cel mai bun album R&B: „Black Messiah” – D’Angelo şi The Vanguard
- Cel mai bun album urban contemporan: „Beauty Behind The Madness” – The Weeknd
- Cel mai bun album de muzică country: „Traveller” – Chris Stapleton
- Cel mai bun cântec country: „Girl Crush” – Hillary Lindsey, Lori McKenna & Liz Rose (Little Big Town)
- Cea mai bună interpretare metal: „Cirice” – Ghost
- Cel mai bun album rap: „To Pimp A Butterfly” – Kendrick Lamar
- Cea mai bună coloană sonoră: „Amy” – Amy Winehouse
- Cea mai bună coloană sonoră pentru media vizuale: „Glory” – Lonnie Lynn, Che Smith & John Stephens (Common şi John Legend)
Lista completă poate fi consultată pe site-ul Grammy.