dd

(VIDEO) Piesa „Alcohol You”, cântată de Roxen, va reprezenta România la Eurovision 2020

Corina Bezer

Cântecul a fost selectat din cinci care au fost propuse duminică seară, la evenimentulul care a fost petrecut la Buzău, obţinând punctaj maxim atât la votul juriului, cât şi la cel al publicului. 

Juriul a fost format din cântăreţele Luminiţa Anghel, Crina Mardare, Alin Oprea, fostul solist al trupei Talisman, cântăreţul şi compozitorul Edward Sanda şi compozitorul Andrei Tudor.

Anul acesta, selecţia naţională Eurovision s-a desfăşurat după o nouă procedură, respectiv a fost selectată iniţial cea mai bună voce, iar apoi cea mai bună piesă, după modelul adoptat de televiziunile din ţări precum Spania, Marea Britanie, Franţa, după cum a anunţat TVR, organizatoarea evenimentului. TVR a colaborat în acest sens cu casa de discuri Global Records.

Roxen are 20 de ani și s-a născut la Cluj. A participat la numeroase concursuri şi a ştiut mereu că muzica este calea pe care o va urma în viaţă. Are deja două piese în topurile muzicale ale momentului : "You don’t love me" feat Sickotoy şi "Ce-ţi cântă dragostea", care sunt difuzate în heavy rotation, atât la radiourile din România, cât şi în playlist-urile televiziunilor de specialitate.

Eurovision Song Contest 2020 va avea loc la Rotterdam, sub sloganul "Open Up", cu semifinalele pe 12 şi 14 mai şi finala pe 16 mai. La ediţia cu numărul 65 a concursului, participă – alături de România – alte 40 de ţări.

Celelalte patru piese, interpretate de Roxen în cadrul Finalei Naționale sunt: 

  • Beautiful Disaster
  • Cherry Red

  • Colors

  • Storm