Șefa diplomației germane va întreprinde, săptămâna aceasta, o vizită de lucru în Republica Moldova
Şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock va întreprinde la sfârşitul acestei săptămâni o vizită de lucru în Republica Moldova, unde va avea o întrevedere cu preşedinta Maia Sandu, a anunţat miercuri purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe german.
Printre subiectele ce vor fi discutată sâmbătă se numără situaţia din Ucraina, ţară ce se învecinează cu Republica Moldova, a precizat purtătorul de cuvânt într-o conferinţă de presă.
Marţi, ministrul afacerilor interne din Republica Moldova, Ana Revenco, a solicitat un ajutor de urgenţă din partea ţărilor membre ale Uniunii Europene, pentru a face faţă valului de refugiaţi ucraineni, pe fondul războiului din Ucraina.
Tot în această săptămână Baerbock se va deplasa în Bosnia-Herţegovina, Kosovo şi Serbia, a mai spus purtătorul de cuvânt al diplomaţiei germane.