Andrea Sierra Salazar

Adolescentă diagnosticată cu cancer, ședință foto inspirațională

Daria Capațîna

Andrea, care a cochetat cu modelingul de la vârsta de 13 ani, și-a pierdut complet încrederea în propria persoană în momentul în care părul a început să-i cadă ca urmare a efectelor chimioterapiei. 

„Înainte eram o persoană încrezătoare. Când a început să-mi cadă părul și mă uitam în oglindă, nu mă mai simțeam la fel“, a declarat tânăra pentru The Independent.

Pentru a-i reda încrederea în sine, mama ei a contactat mai multe agenții de modeling cărora le-a împărtășit povestea tinerei și care au fost de acord să o aibă ca model pe Andrea. Astfel, adolescenta a realizat mai multe ședințe foto, dar de fiecare dată a purtat peruci.

Totuși, ședința foto pe care a realizat-o cu fotograful Gerardo Garmendia i-a redat încrederea în sine, iar Andrea s-a lăsat fotografiată fără perucă.

 „La început nu am avut destul curaj pentru a poza fără perucă, dar apoi am realizat că nu am niciun motiv să mă simt rușinată de felul în care arăt; ar trebui să fiu mândră. Nu este vorba doar despre frumusețea exterioară, este vorba și de ceea ce se află în interior“, a mai declarat tânăra.

 

Andrea Sierra Salazar

 

Fotografiile în care aceasta a pozat fără perucă, îmbrăcată într-o rochie albastră de prințesă și cu un zâmbet strălucitor au fost share-uite pe Twitter de peste 100.000 de ori, devenind o sursă de inspirație pentru alte tinere care trec prin situații similare cu cea a Andreei.

Andrea Sierra Salazar

Credit foto: gerardogarmendia.com

Sursa: urbology.ro