Două tablouri de Van Gogh furate în urmă cu 14 ani au fost recuperate de la mafia italiană
Reprezentanţii Muzeului Van Gogh din Amsterdam au declarat că tablourile au fost furate din ramele lor dar se pare că au suferit doar stricăciuni minime. Încă nu este clar când acestea se vor reîntoarce la muzeul care conţine cele mai multe lucrări din opera lui Van Gogh.
Tablourile „Congregation Leaving the Reformed Church in Nuenen/ Congregaţie părăsind Biserica Reformată din Nuenen” (1884/5) şi „View of the Sea at Scheveningen/ Privelişte marină la Scheveningen” (1882), fac parte de la începuturile carierei scurte şi tumultoase a pictorului olandez.
Autorităţile fiscale italiene au confiscat „bunuri în valoare de zeci de milioane de euro de la grupul mafiot Camorra implicat în trafic internaţional de cocaină „, potrivit unui comunicat. Oficialităţile au declarat că printre bunuri se numărau tablourile „de o valoare inestimabilă”.
„Se află în siguranţă”, potrivit directorului Muzeului Van Gogh Axel Rueger. „Nu mai îndrăzneam să sper că aş putea spune acest lucru, după atâţia ani”.