dd

Noua șefă a Procuraturii Anticorupție ar fi gestionat un dosar în care a fost cercetată nașa lui Dumitru Robu

Corina Bezer

Relevanța acestei informații a devenit actuală în contextul în care procurora care a condus grupul de urmărire penală este nimeni alta decât Elena Cazacov, noua procuroră-șefă interimară a Procuraturii Anticorupție (PA), scrie realitatea.md.

Potrivit dispozitivului hotărârii Judecătoriei Buiucani, Vera Chiranda a fost achitată de sub învinuirea de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 42 al. 5 și de art. 325 al. 3, lit. a1, „din motiv că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii”.

Potrivit Codului Penal, aceasta era învinuită de corupere activă a unei persoane cu funcție de demnitate publică, dar și de complicitate la săvârșirea infracțiunii prin sfaturi, pentru care risca cel puțin de la 6 la 12 ani de închisoare cu amendă de la 300 de mii de lei la 400 de mii de lei. Asta este pedeapsa minimă, pentru că pentru persoanele juridice este prevăzută o amendă mai mare – de la 700 de mii de lei la 900 de mii de lei, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.

Odată ajuns dosarul pe masa judecătorilor, s-a aflat că procurorii de fapt solicită achitarea tuturor figuranților. Respectiv, după ce a fost pronunțată hotărârea primei instanțe, aceasta nu a fost atacată de acuzatori în instanța ierarhic superioară decât în privința judecătoarelor Svetlana Tizu și Liubovi Brânză.

Vezi decizia AICI.

„Sentința a fost atacată în privința doamnei Svetlana Tizu, în privința doamnei Liubovi Brînză și în privința lui Furtună Vitalie. Acuzarea de stat a considerat că sentința a fost una întemeiată în privința celorlalți”, a declarat procurora Elena Cazacov pentru ZdG.md tot în primăvara anului trecut.

Despre faptul că Dumitru Robu și Vera Chiranda sunt rude s-a scris încă în anul 2019, când primul pentru prima dată a preluat interimatul șefiei Procuraturii Generale, pe vremea în care Blocul ACUM (PAS și Platforma DA) era în coaliție cu PSRM. Mai mult, se spunea că Vera Chiranda este și cumătra lui Andrei Năstase, atunci viceprim-ministrul și ministrul de Interne în Guvernul condus de Maia Sandu, actuala președinte a Republicii Moldova.

Solicitat de presă, Dumitru Robu a recunoscut, prin intermediul Serviciului de comunicare al Procuraturii, că într-adevăr nașa sa de cununie este Vera Chiranda. Nici Andrei Năstase nu a negat relația de rudenie.