dd

(VIDEO) Veterani ai războiului de pe Nistru: „Suntem acuzaţi pe nedrept precum că suntem trădători de ţară”

Corina Bezer

„Noi, veteranii şi pensionarii din Republica Moldova, declarăm că suntem observatori ai Organizaţiei Obşeşti Internaţionale de Căzăcime din Ucraina, cu oficiul legal înregistrat în oraşul Kiev, conform legislaţiei stabilite de Ucraina. La 8 aprilie 2010, conform deciziei Academiei de Ştiinţe a Ucrainei a fost format Departamentul de Căzăcime în scopul educaţiei tinerei generaţii din Ucraina. Suntem observatori ai acestei organizaţii, deoarece este dreptul nostru personal şi pentru că avem rude apropiate în Ucraina. Această organizaţie obştească de căzăcime deţine toate actele juridice legale, sub controlul statului pe teritoriul Ucrainei. Ca urmare, sunt organizate filiale şi în alte ţări, cum ar fi Armenia, Franţa, Germania, SUA, Brazilia, Spania, Marea Britanie”, se arată în declaraţia veteranilor, dată citirii de colonelul Mihail Garabovschi.

În acelaşi timp, colonelul Vasile Severin a declarat că a stat la baza fondării Batalionului cu Destinaţie Specială, iar în perioada războiului din regiunea transnistreană a stat în prima linie şi a apărat ţara.

Un ofţer adevărat şi un coleg de serviciu, care a fost subalternul meu, mă refer la domnul Caraman, putea să se apropie şi să mă întrebe. Nu a făcut acest lucru. Sau în cee ace priveşte ţinuta neagră. Ţinuta neagră e şi la căzăcime. Nu are nicio legătură una cu alta. Noi suntem cetăţeni ai Republicii Moldova, noi am luptat pentru această ţară. Eu mi-am pus viaţa în pericol pentru această ţară, din anul 90, de când am format Batalionul cu Destinaţie Specială. Noi am fost primii care am trecut prin foc. Nu a fost domnul Caraman, care pe atunci era sectorist. Cum a putut să mă numească trădător de ţară, dacă eu sănătatea mi-am pus-o în pericol şi am devenit invalid?”, se întreabă colonelul Vasile Severin.

În acest sens, cei trei veteran acuzaţi, Vasile Severin, Andrei Vatamaniuc și Mihail Gorabovschi, cer dezminţirea acuzaţiilor lansate de veteranul Anatol Caraman. Războiul din regiunea transnistreană a început la 2 martie 1992.