...

Analiștii de la Institutul pentru Politici şi Reforme Europene: Şoferii din Republica Moldova vor achita cele mai mari amenzi din Europa

Elena Mudrâi

  Eugen Ghileţchi, economist IPRE menționează că:

 „Ca urmare a modificării votate de Parlament în prima lectură, odată cu creşterea unităţii convenţionale se va majora şi amenda pe care o achităm în raport cu salariul mediu pe economie. Astfel, Moldova va deveni lider în plan european în ceea ce priveşte amenzile rutiere, amenda pentru depăşirea vitezei cu 21 km/h, fiind echivalentă cu 30 % din salariul mediu pe economie. Dacă ar fi să comparăm cu media europeană, noi vom achita de 5 ori mai mult pentru amenzile rutiere”.

În ceea ce priveşte intervenţia pentru prejudiciile cauzate de infracţiuni, experţii IPRE consideră oportună fie separarea tipurilor de unităţi convenţionale pentru infracţiuni şi contravenţii, fie creşterea numărului de unităţi aplicate pentru anumite infracţiuni.

„Pentru a nu pune o presiune de peste 250% pe cetăţeni, în condiţiile unei contracţii economice, este binevenit ca nivelul unităţii convenţionale să fie echivalent cu 0.5% din salariul mediu pe economie, adică de 25.25 lei. Aceasta reprezintă o creştere de 25% faţă de anul precedent, ceea ce va acoperi o parte din costurile provocate de inflaţie”, consideră Adrian Ermurachi.

La elaborarea acestei analize, experţii au comparat nivelul amenzii pentru depăşirea vitezei de circulaţie cu 21km/h raportat la salariul mediu pe economie în 21 de ţări europene.

Media pentru cele 21 de state relevă faptul că cetăţenii acestor ţări achită 5.2% din salariul lunar pentru depăşirea vitezei de circulaţie cu 21 km/h. Cel mai înalt nivel se înregistrează în România – 15.6%, iar la punctul opus se află Austria – 1.5% , din salariul mediu.

În condiţiile actuale, când unitatea convenţională este de 20 lei, depăşirea vitezei cu 21 km/h pe teritoriul Moldovei se sancţionează cu 600 lei, echivalentul a circa 27€, reprezentând 12.1% din salariul mediu pe economie.

 Noile prevederi vor intra în vigoare imediat ce legea va fi votată în a doua lectură de  către Parlament.