Companiile din Cluj doresc să investească în Republica Moldova
Ministrul Economiei a făcut o trecere în revistă a principalelor acțiuni, întreprinse de autoritățile centrale în ultimele luni pentru crearea unor condiții avantajoase și atractive pentru mediul de afaceri, stimularea investițiilor, etc.
”A fost elaborat un set de instrumente privind atragerea investițiilor, inclusiv prin intermediul Parcurilor Industriale și Zonelor Economice Libere, care permit investitorilor realizarea tuturor obiectivelor propuse. Astăzi, pentru noi deja este important să trecem de la contacte la contracte concrete, deoarece anume numărul acestora va servi drept un indice de eficiență al eforturilor depuse”, a spus Octavian Calmîc.
La rândul său, ASR Principele Radu a subliniat că a venit la Chișinău cu o proeminentă componentă a companiilor din județul Cluj, deoarece acesta a cunoscut un vibrant pas în relațiile cu UE, reușind să atragă foarte multe proiecte investiționale, care au contribuit la dezvoltarea economică a regiunii.
”Deoarece la Chișinău este nevoie de un dialog direct cu UE, consider că experiența oamenilor de afaceri din Cluj în relațiile cu partenerii europeni, intențiile lor de a veni cu proiecte investiționale în Republica Moldova, poate servi drept o punte pentru realizarea obiectivelor strategice ale Executivului pe care-l reprezentați”, a spus reprezentantului Casei Regale a României.
În cadrul discuțiilor oamenii de afaceri din România și-au arătat interesul de a iniția proiecte investiționale în domeniul agrar, industrial, al tehnologiilor informaționale, turism, sectorul hotelier și de construcții, etc. În acest context, ASR Principele Radu a menționat că în urma discuțiilor purtate de membrii delegației pe parcursul aflării sale în Republica Moldova, deja au fost identificate câteva domenii, în special din sectorul agrar, în care vor fi implementate unele proiecte comune.