Minimul de existență este de 2,5 ori mai mare decât venitul bătrânilor din Republica Moldova
Pentru a-și acoperi minimul de cheltuieli pe lună, un moldovean are nevoie de 1891 de lei. Sunt datele furnizate de cei de la Biroul National de Statistica, potrivit cărora, din 2017 până în 2018, suma de care a avut nevoie lunar o persoana pentru mâncare, servicii comunale, transport și altele, a crescut cu doar 28 de lei. De cealaltă parte, moldovenii spun ca muncesc pe brânci toată viața doar ca să poată supraviețui, iar când ajung la pensie sunt condamnați la sărăcie.
Conform statisticilor, aproximativ jumătate din acești bani sunt cheltuiți pentru mâncare.
Mărimea medie a unei pensii în Moldova este de 643 de lei, în timp ce minimul de existenta al unui pensionar este de 2,5 ori mai mare, arata datele statistice. Astfel, bătrânii au cu ce trai cam 12 zile din cele 31, câte are o luna.
sursă: ProTv