jk

Grevă a piloților de la SAS, mii de pasageri blocați

Daria Capațîna

„Sindicatul piloților suedezi i-a chemat pe toți cei 400 de membri să facă grevă pe zboruri pe distanțe scurte. Zborurile interne și europene care pleacă din Suedia sunt anulate”, adaugă compania.

Aproximativ 40 de zboruri operate de piloți pe aeroportul Arlanda din Stockholm au fost anulate după ruptura negocierilor la 18.00 (16.00 GMT), adaugă compania.

După luni de negocieri, sindicatul SPF al piloților suedezi a respins propunerea mediatorilor pentru o creștere salarială de 2,2%, în timp ce piloții cer o creștere de 3,5%.

Conducerea susține că toate cererile piloților, de asemenea cu privire la contracte de muncă oferind o mai mare siguranță, ar conduce la o creștere de 10% a costurilor.

„Ne dorim ca salariații noștri să se simtă în siguranță la locurile lor de muncă, dar cererile salariale ale piloților sunt pur și simplu exagerate. Nu ne putem permite să plătim atât ținând cont de concurența din sectorul” aerian, a explicat vineri Rickard Gustafson, CEO al SAS, înainte de declanșarea grevei.

Agerpres