interpretul Max Fall

(FOTO) Interviu cu interpretul Max Fall: „Înainte de furtună e o liniște surdă”

Corina Bezer

1. Max, 2018 este un an în care ai pășit victorios. Ce trăiri și fapte ți-a insuflat că ai ajuns semifinalist la X Factor România?

Sezonul 7 al X Factorului a fost una din cele mai frumoase pagini din cariera mea muzicală în compartinmetul Concurs. Faptul că am ajuns până în semifinala acestei competiții, mi-a dat posibilitatea să privesc mai larg showbizul și să fac noi cunostințe foarte interesante, care mă inspiră și mă fac să percep mai conceptual muzica. În fine, sunt bucuros că am fost o parte al acestui sezon alături de colegii mei din Flashback, cu care am și participat. E o noua etapă, o noua viziune.

2. Așadar, cu toții știm unde-s trei acolo-i forța, iar tu ai făcut parte din trupa Flashback X Factor România 2017. Cum a fost această experiență pentru tine?

Acest mix și idee de trupă a avut-o Carlas Dream’s și vreu sa-i multumesc pentru viziunea lui și că a avut curajul de avea încredere în noi și de a merge la acest risc, deoarece la audiții, noi 3  am venit să participăm separat. Această experiență de a cânta cu Danil Murzac si Stefan Condrea a fost foarte folositoare pentru mine, deoarece am avut ce să învăț de la colegii mei din trupa nou formată, de a vedea metoda lor de a învăța și analiza piese și de a reface și schimba cover-uri într-un stil propriu. Noi am trecut și prin faze grele în concurs, dar cred eu, că le-am trecut cu demnitate și am făcut așa cum simțeam.

3. Trupa Flashback a fost într-adevăr o premieră la Xfactor prin maniera de interpretare și genul de muzică ales.  O să continuați colaborarea sau fiecare va merge pe drumul său?

La moment, ținem legătura doar prin internet și telefon, dar fiecare din noi are totuși dorinta de a încerca să facem ceva împreună și sper că vom veni la un numitor comun și totuși vom risca să facem minim o piesă. Acum e liniște ce ține de întrebarea dată, dar noi știm, că înainte de furtună e o linște surdă.

 interpretul Max Fall

4. Mulți dintre noi știm că ai fost și unul dintre concurenții X Factor Ukraina.  Care dintre aceste două experiențe ți-a fost mai aproape de suflet?

Ca și concept, și în Ucraina și în România e X Factor cu 4 membri ai juriului sși concurenți, însă aceste 2 diferă prin etapele regulamentului. Îmi este greu să aleg ce mi-a plăcut mai mult, deoarece în Ukraina am avut un feedback enorm chiar din audiții, în schimb în Romania am făcut noi cunostințe foarte importante pentru viitor și mulți au devenit oameni dragi pentru mine, mai ales din stuff-ul acestui proiect. Dar totuși, aleg XFactor România.

5. Pe lângă muzică, ce alte ocupații mai ai?

Pe lânga muzică, activez la un post de radio în funcție de DJ și încerc să mă dezvolt și în segmentul de profesor de canto într-o școală privată. Îmi place să petrec timpul liber citind, îmi plac jocurile virtuale, sport (în special fotbalul), să petrec timpul cu prietenii și cu oamenii dragi.

6. Cum este o zi din viața lui Max Fall?

O zi din viața mea începe logic cu trezirea și nu-mi place sa mă trezesc devreme, dar nici nu o fac pentru că munca mea începe mai aproape de a 2-a jumătate a zilei, apoi repetiții. Seara mă strădui să mă odihnesc și să petrec timpul așa cum simt că vreau.

 interpretul Max Fall

7. Și dacă tot vorbim despre Max Fall, care este numele tău de scenă. Ce semnificație are?

Sunt Max Fall. De ce Fall? Pentru că sunt născut toamna și îmi place acest anotimp, în special toamna târzie, toamna de aur, am mai multa inspirație și dorință de a petrece timpul spiritual. Fall – din engleza e toamnă, totul e simplu. Dar îmi place și cum sună în combinație cu numele meu. Și apropo, din start era doar nickname pe o rețea de socializare, dar apoi s-a transformat natural în nume de scenă.

8. Acum, ce îți dorești cel mai mult?

La moment îmi doresc să am cât mai multe idei muzicale și să am posibilitatea și puterea de a realiza aceste idei în realitate, să fac ce simt. Îmi doresc ca toți să fie sănătoși și fericiți, deoarece răutatea oamenilor apare din cauza nefericirii. Cu cât mai mulți oameni fericiți vor fi pe lume, cu atât mai puțină răutate și invidie va exista.

Autor: Ana Ciobanu, reporter stagiar