ddd

Dorin Chirtoacă: „Fac apel către liderii unioniști să ne unim forțele”

Corina Bezer

Potrivit lui Chirtoacă, singura cale pentru prezentul și viitorul Republicii Moldova este Unirea cu România. „PL a contribuit la unitatea opoziției, am demonstrat încă o dată buna noastră credință, însă aceasta nu a fost apreciată. Dumnezeu ne este martor, noi am mers sincer cu ACUM, dar ni s-a trantit usa in fata, am fost mintiti si tradati. Nu am fost nici macar lasati sa participam la "concursul meritocratiei", si fara sa fim intrebati am fost trimisi sa candidam in Siberia, probabil dupa modelul lui Stalin de la deportarile din 1949. S-a lovit nu numai în PL, dar în tot electoratul unionist, care a fost de fapt scuipat și alungat, alungat din nou, cum s-a întâmplat și în 2015 în PMAN. Din păcate, prin aroganța și prin încălcarea propriilor reguli, cei de la ACUM au arătat că nu-i interesează nici debarcarea regimului Plahotniuc-Dodon și nici Unirea”, a declarat Chirtocă. 

Astfel, noul președintel al PL a declarat că urmează să îi contacteze pe liderii unioniști ai societății civile, pentru a stabili o întrevedere. 

„Noi, cei care purtăm aceste insigne cu tricolor și România Mare, noi știm ce vrem, noi vrem să le purtăm cu demnitate la piept toată viața, știind că am făcut tot ce ne stă în puteri pentru Unire și pentru România Mare, iar atunci când vom trece pe lumea cealaltă, vrem să ne fie prinse, cu demnitate, aceste insinge la piept și așa cu ele, înfășurați în drapelul tricolor, să mergem către Domnul!”, a concluzionat liberalul. 

Marți, 25 decembrie, Dorin Chirtoacă a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că blocul electoral ACUM, format de PAS și PPDA, ar mima transparența și liderii acestuia sunt mincinoști. Asta după ce liberalii au fost marginalizați de ACUM, fiindu-le oferite circumscripții predominate de un electorat pro-rus (Găgăuzia, Fălești, regiunea transnistreană est.).

Imediat după conferință, pe pagina Partidului Acțiune și Solidaritate a apărut o postare, prin care se menționează că opțiunea ca PL să facă parte din blocul ACUM nu este una valabilă.