Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene, Josep Borrell a vorbit despre situația din regiunea transnistreană, salutând reacțiile reținute din partea autorităților R. Moldova, care în viziunea sa ajută la menținerea calmului în țară. Oficialul a transmis că UE face apel la actorii responsabili să evite destabilizarea situației.
„UE este solidară cu Republica Moldova și își reiterează sprijinul ferm față de suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în cadrul granițelor sale recunoscute la nivel internațional și cu un statut special pentru regiunea transnistreană”, se arată în declarația oficialului.
Totodată, în scopul sprijinirii Republicii Moldova în abordarea impactului agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, UE oferă un ajutor cuprinzător pentru a face față provocărilor imediate ale fluxului de refugiați și și-a intensificat sprijinul pe termen mediu pentru a întări reziliența generală a Moldovei.
Serviciile secrete ucrainene au publicat un document prin care învinuiesc serviciile speciale ruse în organizarea exploziilor din Tiraspol. Acest lucru a fost raportat de Direcția Principală de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei.