Uniunea Europeană este solidară cu Republica Moldova – asigurarea Înaltului Reprezentant al UE

Veronica Țurcanu

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene, Josep Borrell a vorbit despre situația din regiunea transnistreană, salutând reacțiile reținute din partea autorităților R. Moldova, care în viziunea sa ajută la menținerea calmului în țară. Oficialul a transmis că UE face apel la actorii responsabili să evite destabilizarea situației.

„UE este solidară cu Republica Moldova și își reiterează sprijinul ferm față de suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în cadrul granițelor sale recunoscute la nivel internațional și cu un statut special pentru regiunea transnistreană”, se arată în declarația oficialului.

Totodată, în scopul sprijinirii Republicii Moldova în abordarea impactului agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, UE oferă un ajutor cuprinzător pentru a face față provocărilor imediate ale fluxului de refugiați și și-a intensificat sprijinul pe termen mediu pentru a întări reziliența generală a Moldovei.

Miercuri, 27 aprilie, aşa-zisul Minister de Interne al Transnistriei, regiune separatistă prorusă a Republicii Moldova, a anunţat că în timpul nopţii de marţi spre miercuri au fost trase focuri de armă dinspre Ucraina asupra satului Cobasna unde se află un mare depozit de armament și muniții al armatei ruse.

În dimineața zilei de 26 aprilie, în localitatea Maiak din raionul Grigoriopol au răsunat două explozii. Drept urmare au fost scoase din funcțiune două, cele mai puternice antene ale radio centrului „Maiak”.

Așa-numitul Consiliu de Securitate de la Tiraspol a declarat Cod roșu de amenințare teroristă în regiune. 

Serviciile secrete ucrainene au publicat un document prin care învinuiesc serviciile speciale ruse în organizarea exploziilor din Tiraspol. Acest lucru a fost raportat de Direcția Principală de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei.

În seara de 25 aprilie, în sediul Serviciului de Securitate de la Tiraspol, așa numitul MGB, a avut loc o explozie. Presa ucraineană spune că din imaginile de la locul exploziei din Tiraspol se vede un tub de la lansatorului de grenade rusesc „Tavolga”. Astfel de arme sunt utilizate doar în Rusia și Transnistria, precum și în Iordania, și în Gabon.

Ulterior, Biroul politici de reintegrare a emis o notă informativă prin care îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu incidentul care s-a produs astăzi în oraşul Tiraspol.

De mai bine de două luni, Rusia a invadat Ucraina. În zorii zilei de 24 februarie, ucrainenii s-au trezit bombardați de armata rusă. Urmărește Live Text-ul Liber TV și fii la curent cu cele mai importante noutăți din războiul din Ucraina.