Împreună pentru viață

”Împreună pentru viață” – maraton organizat în Bălți, cu prilejul Zilei Internaționale de combatere a consumului și traficului ilicit de droguri

Daria Capațîna

Evenimentul dat este parte a campaniei naționale cu aceeași denumire care va decurge în perioada 26 iunie  – 26 iulie 2016. Scopul maratonului este atragerea atenției publicului larg, prin alergarea unui număr simbolic de kilometri, în semnul consolidării eforturilor pentru combaterea consumului de droguri și promovarea unui mod sănătos de viață. În această duminică, Maratonul „Împreună pentru viață!” s-a desfășurat și în Bălți, să vedem deci, cum a decurs acesta.

Indiferent de căldura de afară, începând cu ora 9:00, participanții erau prezenți pentru a se înregistra și așteptau la umbră începutul maratonului.

La Bălți maratonul a întrunit peste 200 de participanți: tineri din centrele sportive ale municipiului, studenți ai Universitatea Alecu Russo Bălți, reprezentanți ai IP Bălți, Regimentului Patrulare Nord al INP și voluntarii Tinerii pentru Dreptul la Viață, Bălți, Centru de Sănătate Prietenos Tinerilor „Atis”, Bălți, Centrele municipale pentru minori și tineret.

”Consumul de droguri reprezintă o problemă de mare importanță și complexitate pentru noi toți, el semnifică o provocare pentru tineri, o problemă serioasă pentru familie și un semnal de alarmă pentru societate.” au declarat organizatorii evenimentului.

Menționăm că maratonul a fost organizat de: A.O. ”Inițiativa Pozitivă”, A.O. ”Uniunea pentru Prevenirea HIV și Reducerea Riscurilor” (UORN), CI ”Zdorovoe Budushee”, UNODC, UNAIDS și organizația sportivă ”Sporter”.

Împreună pentru viață

Ala Iațco, președinte al A.O. ”Tinerii pentru dreptul la viață”, Bălți, a venit cu un mesaj de mulțumire pentru cei care au acceptat provocarea, pentru faptul că participanții au dat curs invitației și au fost, astăzi, alături de organizatori întru celebrarea Zilei Internaționale de combatere a consumului și traficului ilicit de droguri:

În 8 localități ale țării noastre, azi vor alerga tineri, specialiști, vor alerga persoane cărora nu le este indiferentă societatea și sănătatea. Lucrurile frumoase au loc atunci când se unesc dorințele, eforturile, capacitățile și, astăzi, noi vom uni toate aceste lucruri ca, pe de o parte, să le spunem clar și tare tinerilor că drogurile sunt un pericol, că drogurile aduc multă durere și suferință, că acestea taie aripi, neagă oportunități, iar pe de altă parte, venim cu un mesaj de suport și solidaritate pentru cei care, din păcate, sunt dependenți de droguri și care au nevoie de acceptare și sprijin pentru a merge mai departe și a reuși să facă față acestor probleme. Sunt bucuroasă să salut partenerii nostri.  Astăzi avem alături de noi  Inspectoratul General al Poliţiei și reprezentanții instituțiilor medicale, fapt care ne va ajuta să instituim un mediu de suport pentru aceste persoane. Din numele tuturor organizatorilor naționali și a celor 5 ministere participante la organizarea activității salut tinerii, pentru că voi sunteți promotorii schimbării.”

Cibotaru Dumitru, șef-adjunct al Inspectoratului de Poliție din Bălți a ținut să sublinieze:

Activitatea de astăzi este un pas în realizarea obiectivelor, priorităților de dezvoltare și consolidare a parteneriatelor instituțiilor de drept cu societatea civilă, premise ce se impun în mod firesc ca o prioritate națională în activitatea poliției. În contextul celebrării Zilei Internaționale de combatere a consumului și traficului ilicit de droguri, Ministerul Afacerilor Interne reconfirmă evenimentul de promovare și consolidare a eforturilor comune pentru a avea o percepție  echilibrată și o abordare complexă cu referire la consumul de droguri prin promovarea unui stil de viață sănătos și reducerea riscului potențial și a daunelor care pot apărea. Menționez faptul că fenomenul drogurilor este în atenția poliției pentru a avea o interacțiune eficientă și un răspuns consolidat privind consumul de droguri. Conștienți suntem cu toții că drogurile nu afectează doar consumatorul, efectele negative se răsfrâng asupra întregii societăți.”

Batâr Veaceslav, directorul Centrului Medicilor de Familie Municipal Bălți a venit cu următorul mesaj:

”Societatea Municipiului Bălți a depus un efort enorm pentru a combate traficul și consumul ilicit de droguri. Spunând societate mă refer la organizațiile nonguvernamentale, care sunt majoritatea prezente aici, la Comisariatul de Poliție, care a depus efort enorm pentru a înlătura locurile unde se răspândește traficul ilicit de droguri și la dumneavoastră, care ne oferiți un exemplu al unui mod sănătos de viață. Ca reprezentant al  Centrului Medicilor de Familie și a colegilor mei  care se ocupă cu medicina primară spun modului sănătos de viață. DA!, consumului ilicit de droguri: NU!!”

Buceaţchi Irina, reprezentantă a Direcției Învăţământ, Tineret şi Sport, Bălți, a salutat inițiativa, și-a exprimat mulțumirea față de ideea și nivelul organizării evenimentului, subliniind disponibilitatea instituției pe care o reprezintă de a acorda sprijin unor asemeni activități:

”Combaterea consumului ilicit de droguri este una dintre prioritățile domeniului tineretului din municipiul Bălți și mă bucură enorm faptul că, astăzi, comunitatea tinerilor din Bălți s-a îmbogățit cu cel puțin 200 de tineri informați, iar un tânăr informat este un tânăr protejat”.

Daniela, reprezentantă a echipei de voluntari a Centrului de Sănătate Prietenos Tinerilor”ATIS” și ”Tinerii pentru Dreptul la viață” a menționat despre importanța practicării unui mod sănătos de viață, iar Serghei Zubcov, Antrenor Emerit al Republicii Moldova în atletica ușoară a dat detalii despre traseul maratonului, a punctat anumite reguli și a reamintit despre scopul evenimentului:

”Astăzi avem un maraton dedicat Zilei Internaționale de combatere a consumului și traficului ilicit de droguri, maraton în cadrul căruia nimeni nu va întrece pe nimeni și nu vom avea învingători sau învinși. Toți participanții își vor conjuga eforturile pentru a opune rezistență și a contracara abuzul și traficul de droguri.”

Împreună pentru viață

În jurul orei 10, toți participanții erau la linia de start, îmbrăcați în tricouri cu logoul campaniei. După încălzirea pe fundalul melodiei interpretate de Livia Tarlapan, preconizată de organizatori, aceștia au dat drumul la baloane și au început să parcurgă o distanță simbolică în semn de solidaritate cu țelul evenimentului.

În cadrul maratonului au participat reprezentanții sectorului neguvernamental; instituțiilor de stat inclusiv organele ordinii de drept, precum poliția și instituțiile penitenciare; diverse structuri, precum și simpli cetățeni care și-au propus să sensibilizeze publicul larg și să alerge în semn de consolidare a eforturilor în lupta cu drogurile.

Împreună pentru viață

Maratonul ”Împreună pentru viață” nu este un maraton de dragul victoriei, ci de dragul vieții fără droguri și acest lucru ni l-au demonstrat participanții care au luat parte la cursa de alergare:

Pleșca Arina, 14 ani: ” Acest maraton ne face pe toți uniți și solidari pentru a lupta împotriva consumului și traficului de droguri, am venit să alerg o distanță simbolică pentru a spune NU acestui viciu!”

Ciobanu Andrei, 17 ani: ” În pofida temperaturilor ridicate, am venit să susțin inițiativa dată ce are drept prioritate atenţionărea tinerilor care sunt supuși, mai mult ca oricând, unor mari tentaţii în ceea ce priveşte consumul de droguri!”

Împreună pentru viață

 

Olga, 31 de ani: ”Copiii mei au vrut foarte mult să se ocupe cu sportul și să participe în cadrul maratonului, însă când am venit să îi înregistrez pentru a participa la cursă am aflat de faptul că aceștia nu se înscriu în limita de vârstă admisibilă participării. Astfel mi-am amintit că am practicat și eu cândva sportul și mi-am zis să încerc să alerg împreună cu copiii mei: Dumitru și Anastasia de 11 ani.  Distanța a fost una accesibilă pentru orice categorie de vârstă și pentru orice nivel de pregătire sportivă. A fost cald, iar ținînd cont că deja nu mai am 16 ani a fost un pic dificil, am simțit niște amețeli, dar am rezistat pentru o astfel de cauză nobilă. Organizatorii ne-au aprovizionat cu apă, ne-au oferit maiouri, însă pe așa o căldură ar fi putut să acorde și câte un chipiu pentru a ne proteja de razele solare.”

Gonța Marina, 30 de ani, ne-a povestit ”În primul rând, practicăm un mod sănătos de viață, iar în al doilea rând, noi suntem polițiști și pentru noi este prioritar să fim sănătoși și să fim un model pentru societate.”, iar colegul dumneaei, Lisnic Andrian, 35 de ani, a adaugat că: ”Este o zi frumoasă și este duminică, zi liberă, iar în legătură cu serviciul nostru combatem criminalitatea legată de substanțele narcotice și am venit drept exemplu pentru cetățeni să ne exprimăm solidaritatea față de această acțiune.”

După ce au ajuns la linia de finiș aceștia au participat în cadrul unei loterii cu premii de valoare din partea sponsorilor și au primit câte o diplomă de participare.

Împreună pentru viață

Ținem să menționăm:

OrganizatoriiA.O. ”Inițiativa Pozitivă”, A.O. ”Uniunea pentru Prevenirea HIV și Reducerea Riscurilor” (UORN), CI ”Zdorovoe Budushee”, UNODC, UNAIDS și organizația sportivă ”Sporter”.

Sub egida: Comisiei Naționale ANTIDROG

În parteneriat cu: Ministerul Sănătății; Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Educației, Oficiul Central de Probațiune, Primăria municipiului Bălți.

Cu suportul financiar al: Centrului PAS (grantul Fondului Global), Guvernul Suediei și Agențiilor ONU.

Parteneri media în mun. Bălți: TV Bălți, Ziarul SP, BeltsyMD.ru, TVR Moldova. 

Business parteneri în mun. Bălți: Compania ”Aqua UniQa”, Rețeaua de magazine cu tehnică digitală ”Accent Tehno”, SA ”Incomlac”.

Sursa foto.