Marius Lazurcă, mesaj la final de mandat: „Râurile nu-i pot despărți pe români”
Iată discursul lui Marius Lazurcă la final de mandat:
Onorate autoritati,
Excelente,
Doamnelor si Domnilor,
Dragii mei,
La inceputul acestei luni, intr-o dupa-amiaza ploioasa, un elicopter SMURD cu patru salvatori la bord se izbea de o culme de deal, la marginea unei paduri din sudul Moldovei. N-au existat supravietuitori. Compatriotii mei – si prietenii vostri – zburau spre Cahul unde o viata care putea fi salvata avea nevoie de ei. Nu i-am cunoscut, dar am cumva certitudinea ca, pentru ei, era o misiune obisnuita. Zburau spre Cahul ca si cum ar fi zburat spre Bacau, Vaslui sau Suceava. Nu stiu daca, din cauza ploii, a norilor josi sau a cetii adanci, se simteau in pericol. Stiu doar ca n-au ezitat sa-si puna in cumpana propriile lor vieti pentru cea a bolnavului spre care zburau.
Cred ca tragedia SMURD spune mai mult despre ce vrea Romania in Republica Moldova decat tot ce s-a facut in ultimii ani. Ceea ce s-a intamplat in padurea din Haragas e, cred, mai important decat zecile de mii de burse romanesti, sutele de gradinite renovate si sutele de milioane oferite, decat gazoduct, retele de apa, laboratoare, maternitati si cladiri de patrimoniu. Eroii de la SMURD reamintesc, cu o voce de neuitat, ca dragostea noastra pentru Basarabia nu se exprima doar in cuvinte frumoase si ca ea se masoara uneori, in clipe de cumpana, in vieti romanesti.
Dupa tragedia SMURD, mi-e imposibil sa fac lista realizarilor mandatului meu. In aceasta circumstanta, mai potrivit decat inventarul succeselor mi se pare ca e bilanţul nereusitelor mele. De pilda, mi-ar fi placut sa parasesc Republica Moldova pe un pod nou, undeva intre Leova si Cantemir; mi-as fi dorit sa las in urma o Moldova pe care sa o fi cunoscut mai indeaproape si pe care sa o fi strabatut mai intens; pe drumul spre casa mi-ar fi placut sa trec pe langa inca mai multe scoli si gradinite renovate, dupa cum as fi fost bucuros ca mai multe microbuze scolare romanesti sa fi legat aceste scoli si gradinite de satele moldovenesti; mi-as fi dorit sa fi vorbit mai mult si mai convingator cu cei care cred inca, in ciuda a toate, ca Romania le vrea raul; ar fi fost bine, fara indoiala, sa fi fost mai prezent la Comrat, Vulcanesti, Taraclia si Ciadarlunga, la Tighina si Tiraspol pentru a vorbi despre Romania europeana si binevoitoare de astazi; mi-as fi dorit sa vad ca si Mitropolia Basarabiei e tratata ca biserica nationala si nu, de multe ori, ca o filiala a unui cult strain; ar fi fost bine ca gazul si energia din Romania sa fi ajuns deja, in cantitati suficiente, in economia moldoveneasca si in casele oamenilor; in fine, mi-ar fi placut sa las indarat un Institut al Mamei si Copilului complet modernizat, mai multe cladiri istorice restaurate: mi-as fi dorit ca sediul Sfatului Tarii sa fi inceput deja, prin lucrari ample de restaurare, pregatirile pentru Centenarul Unirii.
Misiunea mea in Chisinau se apropie de sfarsit. Candva, spre sfarsitul acestei luni, Mirela, copiii nostri si eu insumi vom parasi Republica Moldova, un loc pe care l-am indragit si care ne-a fost casa primitoare pentru mai bine de sase ani. Un loc in care ne-am straduit sa facem, cat am putut mai bine, cele pe care Romania le astepta de la noi, dar de asemenea si mai cu seama un loc in care am primit mai mult decat am putut da noi insine. Iata de ce seara aceasta nu ne este dedicata noua, celor care vom pleca in curand, ci voua, cei care ne-ati inconjurat in toti acesti ani cu generozitatea, bunavointa, gingasia si afectiunea voastra. Este felul nostru de a va multumi tuturor si de a va spune ca, desi vom pleca, nu va vom parasi niciodata.
Va multumim tuturor.
