Grigore Policinschi

Bănuit de trafic de influență! Preşedintele raionului Dubăsari, Grigore Policinschi a fost reţinut de procurori

Corina Bezer

Potrivit procurorilor, între anii 2014 – 2016, președintele raionului Dubăsari ar fi dispus, în lipsa deciziei Consiliului raional, delegarea mai multor persoane pentru a participa la întruniri peste hotare. Pentru acestea, din bugetul local s-au cheltuit 83 de mii de lei.

De asemenea, Policinschi ar fi aprobat ilegal listele angajaţilor Aparatului președintelui raionului, care urmau să aibă acces la secrete de stat.

Tot în această perioadă, bănuitul ar fi contractat o întreprindere pentru a achiziționa mai multe bunuri, în valoare de aproape 440 de mii de lei.

Procurorii îl mai bănuiesc pe Grigore Policinschi că, în mod fraudulos, şi-ar fi majorat salariul său şi al vicepreședinților raionului cu peste o mie de lei.

Numele preşedintelui raionului Dubăsari a figurat şi anterior în dosare penale.

Presa scrie că, în 2011, Policinschi a fost cercetat pentru gestionarea necorespunzătoare a banilor publici. Mai exact, el ar fi angajat 50 de persoane, suplimentar normelor prevăzute de Guvern, şi a cheltuit nejustificat peste 1,2 milioane de lei.

Iar în 2014, funcţionarul ar fi angajat-o pe fiica sa în funcția de specialist principal pe probleme juridice la Consiliul Raional. Atunci, Policinschi a declarat că nu a încălcat legislaţia.

Grigore Policinschi este președintele raionului Dubăsari din anul 2003 şi se află la al patrulea mandat.