Silvia Radu CMC

Şedinţa CMC, amânată din lipsă de cvorum! Silvia Radu, supărată pe consilierii care întârzie

Corina Bezer

Indignată de faptul că mai mulţi consilieri nu au fost prezenţi astăzi la şedinţă, proaspătul primar interimar susţine că absența este o lipsă de respect faţă de primărie, dar şi față de locuitorii capitalei.

"Mă surprinde faptul că astăzi nu au fost prezenţi consilierii la consiliu. Oricare ar fi fost motivul neprezenţei sale este o lipsă de respect faţă de locuitorii Chişinăului care au nevoi ca să şi soluţioneze problemele sale. Dacă dumnealor ca şi consilieri aveau o problemă cu mine personală mi-ar fi putut adresa un demers prin care să mă informeze despre faptul că: doamna Radu nu vrem să vă vedem la şedinţa primăriei", a declarat Silvia Radu. 

Consilierul independent, Ion Ștefăniță, a ținut să precizeze că de azi în colo se deschide o nouă pagină în istoria municipiului Chișinău, iar subiectele de pe ordinea de zi nu trebuie politizate.

"Noi nu trebuie să politizăm subiectele, trebuie să venim să le soluţionăm. Eu consider că s-a pus punct lucrurilor geopolitice. Noi ştim că am ales permanent între două rele, între est şi vest, acum se pune punct la toate aceste jocuri geopolitice", a declarat Ion Ştefăniţă, consilier neafiliat. 

Aleșii locali prezenți au avut un motiv de a face glume pe seama primarului interimar care l-a numit pe consilierul comunist Chirtoacă, dar nu Chirtoca, precum semnează acesta.

"Eu vă atrag atenţia că eu sunt totuşi Chirtoca, eu îmi cer scuze. Eu cred că cu Chirtoacă deja terminăm aici", a declarat indignat Chirtoca. 

Amintim că, Silvia Radu, recent numită în funcția de viceprimar al capitalei, a preluat atribuțiile de primar general interimar în perioada în care Dorin Chirtoacă este suspendat din funcție. Socialiştii şi Partidul Liberal spun că vor contesta în instanţa de judecată modalitatea de numire a celor doi viceprimari.