Nadejda Roșcovanu

ANSA, pe urmele agresorilor jurnalistei Nadejda Roșcovanu// Ce au descoperit specialiștii în magazinul cu pricina

Corina Bezer

Conform delegaţiei semnate de către şeful Direcţiei municipale pentru siguranţa alimentelor Chişinău, la faţa locului s-au deplasat doi inspectori ai Direcţiei care, în urma controlului efectuat, au constat următoarele: unitatea comercială funcţionează în lipsa autorizaţiei sanitar-veterinare, personalul nu dispune de echipament de protecţie şi n-a trecut controlul medical obligatoriu. Nu sunt respectate condiţiile de păstrare a produselor uşor alterabile ( plăcintele cu umplutură de carne, varză şi cartofi sunt păstrate la temperatura de 30-33 grade, în timp ce ar trebui păstrate la temperatura de +2-+4 grade C. Pentru aceste produse n-au fost prezentate certificate de confirmare a provinienţei şi calităţii. În gheretă au fost depistate produse de origine animală salam (Saleami semiafumat), salam (servilat pastoral), piept de porc condimentat, caviar de somon, – toate cu termen de valabilitate expirat. Pentru aceste produse , de asemenea, n-au fost prezentate certificate ce ar confirma provinienţa şi calitatea lor. Produsele enumerate au fost retrase din circuitul comercial.

Pentru încălcările şi neconformităţile depistate agentul economic va fi amendat conform Codului Contravenţional  de la 60 la 150 de unităţi convenţionale. Suma exactă a amenzii va fi stabilită în şedinţa comisiei de examinare a proceselor verbale, de pe 29 iunie curent.

În același timp, în debutul ședinței de astăzi a Cabinetului de miniștri, Premierul s-a referit la problema calității alimentelor comercializate în magazinele din țară.

Pavel Filip a menționat precedentele de vânzare a produselor cu termen de valabilitate expirat, subliniind că unii cetățeni, printre care și jurnaliști, sunt agresați de proprietarii de magazine la identificarea unor astfel de cazuri. În context, Premierul a accentuat că asigurarea intereselor consumatorilor în ceea ce vizează siguranța și calitatea alimentelor este o prioritate a Executivului, iar Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) este autoritatea responsabilă pentru monitorizarea situației în acest domeniu.